Mereu printre studenti
Ioana

Ioana

E-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

O perla veche de 8.000 de ani, cea mai veche gasita vreodata, va fi expusa intr-un muzeu celebru din Abu Dhabi.

Gasita pe insula Marawah, nu departe de capitala Emiratelor Arabe Unite, perla ar fi fost folosita ca bun de schimb din cele mai vechi timpuri, inca din Neolitic, arata The Guardian, care citeaza oficialitatile locale.

Analizele arata ca perla ar fi aparut la 5.800 - 5.600 i. Hr., mai arata sursa citata.

Expertii din Emiratele Arabe Unite cred ca perla a fost folosita ca moneda de schimb cu negustori din Mesopotamia (prezentul Irak), aducand localnicilor ceramica si alte bunuri.

Un renumit bijutier venetian, Gasparo Balbi, care a ajuns in regiune in secolul XVI, spunea ca aceasta este o veritabila sursa de perle.
Sursa: www.cvlpress.ro

Martin Garrix va compune și interpreta melodia oficială a UEFA EURO 2020. Celebrul DJ și producător olandez a fost anunțat, ieri, drept artistul muzical oficial al turneului final într-un cadru spectaculos, cu ocazia Amsterdam Dance Event.

Prezent în ultimii trei ani pe scena UNTOLD, artistul oficial al EURO 2020 a primit tricoul Naționalei României inscripționat cu numele său.

Sursa: www.gds.ro

Toți cei 10 căței fără stăpân promovați la cea de-a treia ediție a Târgului de adopții canine “Adoptă un prieten, salvează o viață!”, desfășurat în parcul Nicolae Romanescu, au plecat ieri la noile lor căsuțe direct de la eveniment. Cățeii, care sunt sterilizați, vaccinați, microcipați și deparazitați au primit cadou câte o lesă, un bol, o punguță de biscuiți canini și un săculeț de hrană uscată.
Sute de copii au participat la activitățile coordonate de voluntarii Asociației JCI Craiova, au asistat la demonstrațiile câinilor de salvare din cadrul Centrului Național de Educare Canină și au putut interacționa direct cu aceștia. „
„Reamintim iubitorilor de animale care doresc un cățel fără stăpân că au posibilitatea de adopta unul din Adăpostul canin Breasta, situat la ieșirea din Craiova spre comuna Breasta, pe dreapta, înainte de pod. Adopția este în întregime gratuită! Programul Adăpostului canin Breasta este de luni până vineri între orele 10.00 și 14.30, iar sâmbăta, duminica și în sărbătorile legale pot veni în stabiliment între orele 11.00 și 13.00”, a declarat purtătorul de cuvânt al SC Salubritate, Cristina Ghenea.
Sursa: www.cvlpress.ro
Timp de două zile, vineri şi sâmbătă, Craiova a fost gazda Conferinței de Drept al Afacerilor, care a avut ca tema „Impactul economic al creanțelor bănești și al dobânzilor. Rolul creditorilor financiari în redistribuirea averilor”, organizată de Societatea de Avocatură „Piperea și Asociații” în parteneriat cu Baroul Dolj și Facultatea de Drept din CraiovaPrintre specialiștii care au susținut prezentări în cadrul evenimentului s-au numărat cadre universitare, avocați, practicieni în insolvență.

Cuvântul de bun venit i-a revenit prof. univ. dr. Sevastian Cercel, Decanul Facultăţii de Drept. „Tema întâlnirii de astăzi ( n.r vineri, 18 octombrie), propusă de domnul profesor Pipera, este una extrem de interesantă. Domnul profesor are o echipă împreună cu care a venit la Craiova  şi cred că această Conferinţă va capta atenţia întregului public prezent în sală, fiind vorba de teme de strictă actualitate. Teme tehnice şi foarte atractive, care vor provoca în mod cert pe cei interesaţi ”, a spus profesorul Cercel.

Decanul Baroului Dolj, av. Lucian Săuleanu a precizat cu această ocazie că tema Conferinţei este una interesantă şi inedită pentru mediul academic şi juridic din Craiova. „Domnul Pipera împreună cu echipa domniei sale este sufletul acestei Conferinţe, pentru că ea este de fapt organizată sub tutela Societăţii de Avocatură „Piperea și Asociații”. Îi mulţumim domnului profesor pentru că a avut încredere în noi şi a venit la Craiova, în felul acesta părăsind Bucureştiul pentru prima oară. Spun asta, pentru că această Conferinţă a fost organizată în timp constant doar în Capitală, cred că vorbim de 12 – 13 ediţii, la rând şi este un bun prilej ca domnia sa şi echipa domniei sale să vină în ţară şi să ne împărtăşească din experienţa domniei sale. Este o conferinţă care se desfăşoară pe parcursul zilei şi sunt convins că toţi colegii din Baroul Dolj vor da curs invitaţiei. Dar cel mai important este să vină colegii care sunt interesaţi de aceste subiecte tehnice. Domnul profesor Pipera va fi moderatorul acestui prim panel, dar eu aş vrea să le reamintesc colegilor din ţară despre proiectul transfrontalier şi să vă aduc aminte că acest proiect este în actualitate, în desfăşurare, ceea ce înseamnă că relaţia cu colegii de la  Vidin trebuie să se menţină. Scopul este de a revitaliza relaţiile cu avocaţii din regiune. Un alt subiect pe care vreau să-l abordez este semnătura electronică, extrem de importantă pe viitor. De fapt în viitorul totul va fi electronic”, a subliniat prof. univ. dr. Lucian Săuleanu.
„Am ajuns în ultimul timp să ne informăm după internet…”
Prof. univ. dr. Gheorghe Piperea  a spus că s-a hotărât să organizeze această conferinţă în ţară pentru că remarcase o oarecare redudenţă, asta şi coroborat cu alte conferinţe pe teme similare care au loc tot în Capitală. Mai mult, pe viitor se va încerca ca acesată conferinţă să aibă loc în parteneriat şi cu alte facultăţi de drept din ţară. „Majoritatea ediţiilor le-am ţinut la Bucureşti, dar trebuie spus că cea din 2018 am ţinut-o la Braşov. Şi vreau să-i mulţumesc domnului decan Săuleanu pentru că a făcut posibil ca această Conferinţă să fie organizată aici, la Craiova. De ce această Conferinţă a devenit intinerantă ?! Trebuie să vă spun că următoarele conferinţe vor avea loc în parteneriat cu celelalte facultăţi de drept din ţară. Se ajunsese la un fel de redundanţă cu această conferinţă plus alte conferinţe care se derulează tot în Bucureşti. Şi acest aspect ar trebui să ni-l reproşămm nouă, facultăţilor. Am ajuns în ultimul timp să ne informăm după internet. Să citim o jumătate de pagină şi să considerăm că sunt informaţii. Există reviste de specialitate, tirajul lor este atât de mic încât te întrebi ce rost mai are să ai astfel de publicaţii. Nu acelaşi lucru se întâmplă în Franţa. Sunt reviste de specialitate care au un tiraj şi de 50.000-60.000 de exemplare şi se cumpără. Mulţi jurişti le au în biblioteca personală şi când au nevoie de ele se duc la bibliotecă. Şi la intrarea în avocatură avem un regres. Pe de altă parte, nu există examen de capacitate la drept comercial….”, a spus avocatul Piperea.
„Comercianţii nu mai puneau preţuri în contracte”
În continuare acesta a prezentat celor prezenţi în sală tema : „Redistribuirea injustă a avuţiilor prin dobânzi”. Avocatul Piperea apreciază că a transpune nominalismul monetar, care este o regulă favorabilă debitorului şi defavorabilă creditorului, în contract înseamnă a proteja debitorul de hiper-valorizarea francului, dolarului, euro etc. şi de inflaţie, în maniera în care se întâmpla acest lucru în anii 1998-2002. „Instanţele de judecată române, în anii 1998-2002, s-au opus cu străşnicie actualizării creanţelor băneşti exact pe motivul nominalismului, ducând economia românească într-o zonă a trocului, în care moneda naţională, supusă unei inflaţii accelerate în acei ani (uneori chiar şi cu 300%), îşi pierduse puterea circulatorie. Astfel, comercianţii nu mai puneau preţuri în contracte, ci efectuau schimburi bi- sau trilaterale de bunuri şi servicii, tocmai pentru a evita ca, prin simpla trecere a timpului, debitorul să se finanţeze cu banii creditorilor, neplatiţi la timp. Actualizarea creanţei a fost admisă doar începând din 2002, în principal prin intermediul unor clauze de indexare sau de consolidare în valută a creanţelor băneşti, care derogau expres de la regula supletivă a nominalismului monetar”.
„Controlul băncii asupra exigibilităţii creditului”
Alte teme dezbătute pe parcursul celor două zile la Craiova au fost : dobânda excesivă şi modalităţile de combatere a acesteia, în vederea asigurării echilibrului contractual şi a stabilităţii şi integrităţii pieţei; cesiunile speculative de creanţe li retractul litigios; caracterul de titlu executoriu al contractelor bancare şi al contractelor de leasing şi consecinţele negative asupra circuitului civil ale executării silite derulate în baza acestora; riscul contractelor de credit în valută şi modalităţile de neutralizare a acestuia; dobânzile şi mobilizarea creanţelor băneşti în raport de procedura insolvenţei; impactul insolvenţei asupra circulaţiei juridice şi a executării creanţelor băneşti rezultate din efecte de comerţ (cambie, bilet la ordin şi cec) şi nu în ultimul rând, acţiunile în anulare specifice procedurii insolvenţei şi circulaţia juridică a instrumentelor financiare (acţiuni, obligaţiuni, instrumente financiare derivate). De exemplu, av. dr. Alexandru Răţoi a prezentat tema : „Dobânda excesivă şi modalităţile de combatere a acesteia în vederea asigurării echilibrului contractual şi a stabilităţii şi integrătăţii pieţei”, iar prof. univ. dr. Lucian Bercea a venit în faţa avocaţilor doljeni cu o prezentare despre, „Controlul băncii asupra exigibilităţii creditului”. Sâmbătă, s-a discutat despre „Majorarea capitalului social şi procedura de insolvenţă”, temă lansată în dezbatere de către av.dr Alexandru Dimitriu dar şi despre „Impactul insolvenţei asupra circulaţiei juridice şi a executării craenţelor băneşti rezultate din efectele de comerţ”, temă prezentată de către lect.univ.dr Sergiu Golub.
Sursa: www.cvlpress.ro

Facultatea de Științe Sociale a Universității din Craiova organizează, în zilele de 23-25 octombrie 2019, Conferința Națională intitulată „Elitele și mecanismele puterii în spațiul românesc (secolele XV-XX)”. Deschiderea și desfășurarea lucrărilor Conferinței vor avea loc în corpul central al Universității din Craiova, la sala 444. Participă reputați specialiști din mediul universitar, precum și cercetători din mediul academic și muzeal.

Pe parcursul desfășurării Conferinței va putea fi vizitată și expoziția documentară intitulată „Ornamente și miniaturi în documente brâncovenești”, organizată cu această ocazie în holul Aulei „Mihai I al României”. Expoziția este un proiect cultural al Asociației DAR DEVELOPMENT în parteneriat cu Arhivele Naționale ale României, proiect care s-a bucurat de succes atât în țară, cât și în străinătate. De asemenea, vor avea loc și lansări de carte istorică, având subiecte de substanţă şi provocatoare.

Colegiul Național Militar ,,Tudor Vladimirescu” Craiova a fost gazda, în perioada 14 – 17 octombrie, Conferinței comandanților liceelor militare din Europa ,,Un start pentru abordări comune”.

Au participat comandații și reprezentanți ai elevilor din colegiile militare din România:

„Mihai Viteazu” Alba Iulia,
„Dimitrie Cantemir” Breaza,
„Ștefan cel Mare” Câmpulung Moldovenesc,
„Alexandru Ioan Cuza” Constanța,
Colegiul Național Militar „Tudor Vladimirescu” Craiova,
Liceul Militar „Ivan Bogun” Kiev, Ucraina,
Liceul Militar de Marină din Odessa, Ucraina,
Military Grammar School din Belgrad, Serbia.
În deschiderea conferinței s-au prezentat caractericile sistemului de învățământ liceal militar din România. Lucrările au continuat cu detalii despre particularitățile activităților fiecărei instituții.
Întâlnirea a avut ca scop extinderea cooperării dintre unitățile de învățământ de profil prin angajarea în proiecte educaționale comune, schimb de expertiză, experiență profesională și elevi.
Sursa: www.gds.ro

Majestatea Sa și Principele Radu au luat parte, ieri după amiază, la inaugurarea oficială a «Promenadei Regina Maria a României», situată pe malul Senei, în proximitatea Turnului Eiffel.
Autorităţile franceze au luat această hotărâre în semn de omagiu față de rolul și implicarea în Conferința de Pace de la Paris ce a urmat Primului Război Mondial.

”La inițiativa Ambasadei, susținută de Primăria Paris și de Grupul de prietenie din Adunarea Națională Franceză, o porțiune de pe promenada Senei (din Quai Branly) va purta numele Reginei Maria. Mai exact, este vorba de secțiunea de pe malul stâng, dintre Pont d’Iéna și capătul bd. Suffren. Printr-un astfel de gest, dorim să aducem omagiu celei care în urmă cu 100 de ani pleda cauza României la Conferința de Pace de la Paris și care a rămas în sufletele românilor drept „Mama răniților” și „Regina Întregitoare”, scrie Ambasada României la Paris, într-o postare pe Facebook.”

Ceremonia de inaugurare a avut loc în prezenţa ambasadorului extraordinar și plenipotențiar al României la Paris, Luca Niculescu, consilierului de Stat Sandra Pralong, care a citit un mesaj din partea preşedintelui Klaus Iohannis. La finalul solemnității, Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei s-a adresat participanților.

Au luat parte şi Adrian Cioroianu, ambasadorul României la UNESCO, ÎPS Mitropolitul Iosif al Europei Occidentale și Meridionale, reprezentanți ai Bisericii Greco-Catolice române din Franța și membri ai comunității românești din Franța. Au fost prezente personalități ale vieții culturale franceze, printre care Frederic Mitterrand și Stephane Bern.
A fost dezvelită placa inaugurală care consfințește atribuirea numelui Reginei Maria acestei străzi, situată într-una dintre cele mai prestigioase arii ale capitalei Franței, potrivit www.romaniaregala.ro.

Sursa: www.gds.ro

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” găzduiește vineri, 18 octombrie 2019, în cadrul Cenaclului „Literatura la noi acasă”, lansarea volumului „Cu umoru-n buzunar”, autor Cristina Mariana Bălășoiu. Evenimentul se va desfășura în sala „Acad. Dinu C. Giurescu”, începând cu ora 17.00, în prezența invitaților: prof. univ. dr. habil. av. Iulian Nedelcu, Constantina Dumitrescu, Președinte Fondator al Asociației Macedonenilor din România, poet și președinte al Fundației „Liana Dumitrescu”, Lorin Cimponeriu, poet, scriitor, promotor cultural al Cenaclului „Literatura la noi acasă”, Cornelia Georgescu, epigramist.

Cristina Mariana Bălășoiu s-a născut la data de 12 iunie 1979, în Craiova. A debutat în anul 2014, cu volumul „Iubirea ne este pusă la încercare” și este autoare a șase cărți. Cristina Mariana Bălășoiu are calitatea de coautor în patru antologii, a avut numeroase apariții în reviste literare și este membră a Cenaclului „Epigramiștilor Olteni”, Cenaclului „Petale”, Cenaclului „Sunetul muzicii”.

Sursa: www.gds.ro

Un tânăr craiovean, iubitor al fotbalului și admirator al lui Ilie Balaci, i-a adus acestuia un inedit omagiu, la aproape un an de la moarte.

Tânărul, care a dorit să rămână anonim, a pictat chipul legendei Craiova Maxima pe un zid din centrul municipiului, acesta putând fi admirat în vecinătatea Palatului Jean Mihail.

Ilie Balaci – „Minunea Blondă” a oltenilor – a câştigat trei titluri cu echipa de fotbal din Bănie, patru Cupe ale României şi a jucat semifinala Cupei UEFA din anul 1983, cu Universitatea Craiova, prima echipă din ţara noastră care a punctat un asemenea record. A antrenat echipe din România dar și din Asia și Africa, unde a fost supranumit „Prințul deșertului”.
Sursa: www.radiooltenia.ro

Jucătorul de tenis de masă Patrick Anghel a înregistrat un nou rezultat remarcabil. La finele săptămânii trecute, sportivul legitimat la CSS Craiova şi-a adjudecat medalia de aur la Cupa României, competiţie alocată juniorilor III (11-12 ani).

În întrecerea desfășurată la Buzău, Patrick Anghel a înregistrat cinci victorii, după cum urmează: 3-0 cu Marius Panait (CSTA Bucureşti), 3-1 cu Andrei Niculae ( LPS Bistrița), 3-2 cu Vlad Sima (ACSM Giurgiu), 3-2 cu Kocsis Canea (Tg. Secuiesc), iar în finală s-a impus cu 3-0 în faţa lui Andrei Vîrtopeanu (CSTA București).

„Sunt mulțumit de rezultat şi evidențiez evoluția foarte bună a lui Patrick. Este al treilea an consecutiv când câștigă Cupa României. De anul acesta, pe lângă faptul că este component al lotului naţional, face parte și din echipa de seniori a CSM Craiova, unde evoluează cu dublă legitimare. Îl felicit şi îi urez succes la competițiile următoare“, a declarat profesorul-antrenor Liviu Nicoli, pentru GdS.
Sursa: www.gds.ro

Pagina 217 din 219